luni, 15 decembrie 2014

To beer or not too beer (mile).

De obicei nu beau ca un porc. N-am baut niciodata. Nici macar in armata cand ascundeam sticlele de coniac ieftin in manecile de la manta. Ba chiar mi se face rau dupa 4-6 beri. Baute intr-o seara. Ei bine a trebuit sa beau 4 in 10 minute, si cica sa mai si alerg. Repejor.

De ce? Buna intrebare. De fapt cam idioata. Ce-i asta, ce toata lumea intreaba de ce? De ce alergi? De ce faci maraton? De ce mergi la triatlon? De ce te chinui pe munti? De ce beer mile? Dar ce, eu te intreb pe tine, de ce esti asa gras, de ce ai stat azi toata ziua pe canapea, de ce mergi asa cracanat, de ce te-ai tuns asa, de ce nu poti face doua tractiuni? De ce mananci doar graunte? Asa sunt eu, asta imi place sa fac, nu ma simt dator sa dau detalii la toate aceste "de ce". Punand punct acestei crize de nebunie temporara sa ne intoarcem la bere si alergare si la o mica dilema, vag resimtita.
Sa ma bucur sau sa nu ma bucur pentru primul meu podium? Pro: e podium, implica alergare. Contra: putin concurenti, implica bautura. Cred ca o sa ma bucur o tara.

Pentru novici: Beermile in varianta noastra = (1 bere 330ml, 5% + 400m alergare) x 4



Pentru cei dornici de mai multe detalii, info aici si aici. Campionat mondial aici.

Acest tip de competitie nu are nicio legatura cu cat tii la bautura. Poate post competitie sa aiba, in cateva minute nu apuca alcoolul sa te rapuna. Mai degraba are legatura cu cata bautura acidulata poti ingera cu viteza si cum poti alerga cu ea in burta. Se naste de aici o intreaga paleta de tactici.

Constanta zic ca-i buna si in cazul asta. Eu am reusit sa beau prima bere in cca 15 secunde si pe urmatoarele in jur de 30 de secunde fiecare. Campionul mondial en titre a baut ultima bere in 7-8 secunde. Adica unde e talent apar si rezultate, internationale.

Prea multe nu ai ce sa mai zici despre o gasca de depravati care se strang sa bea bere si sa alerge incercand fiecare sa ragaie cat poate de tare si de des, totul desfasurandu-se pe o pista de atletism, folosita in acelsi timp de oameni normali, pentru antrenamente decente.


Municipalele au trecut, ne vedem la Nationale!

Loc: 2/6
Timp: 08:59

P.S. M-am inscris si la Gerar .. hic.. va ofticati .. hic?

vineri, 10 octombrie 2014

M?P(3)C 2014.

Zeci de postari pe bloguri zilele astea. Unele pline de laude, altele de critici, pentru aceleasi concursuri. Pe cine sa mai crezi? Nehotararea pluteste in aer si uite cum imi influenteaza postarea asta despre MPC 2014.

Cam asa ar putea incepe o cronica roz tipator:

Sute de oameni fericiti s-au prezentat sambata dimineata la startul celei de-a 9-a editii a Maratonului Piatra Craiului, un adevarat maraton de urcari si coborari pe unul dintre cei mai grei si mai frumosi munti din tara. Totul pare de vis pana acum, kitul impecabil, vremea foarte buna. Se trece la o verificare riguroasa a echipamentului, cei cu echipament incomplet sunt intorsi din drum.
Dupa ce se incinge o frumoasa hora a elitei se da startul.
Atmosfera e minunata, simt ca zbor si primii kilometri trec pe nesimtite. Incepe apoi o urcare mai abrupta, dar asa e la munte! Dupa 2 ore 45 ore ajung in varf. Marea de nori de pe versantul vestic e superba, face toti banii. Imediat dupa varf urmeaza ce mai dificla si frumoasa parte a traseului. Se sta la coada, dar nu-i nimic, avem prilejul sa ne tragem sufletul un pic si sa admiram peisajul. Oricum cei pentru care conteaza podiumul nu au fost blocati aici, deci totul e in regula.


Si cam asa una la polul opus:

Problemele au inceput de vineri seara cand din kituri lipseau tricourile. Nu am mai intalnit situatia asta la niciun concurs pana acum. Nu se stia cand urmau sa se dea, circulau doar zvonuri. La naiba, eu practic pentru tricou vin la concursuri!
A doua zi, startul s-a dat cu o jumatate de ora intarziere. Probabil au intarziat unii la hora dinainte de start si am stat toti in frig sa ii asteptam. Pana la start insa ma asteptam la un control mai riguros al echipamentului, daca mai ma prinde pe-aici vreo cursa, doar borseta cu bidon si un fas mai car la mine. In fine, incep cursa de 38km - atentie, deci nu maraton - intr-un ritm potolit, sunt atatea ore de tras in fata, n-are rost sa ma grabesc. Ma intrec foarte multi pe primii kilometri, oare mai recuperez eu vreodata pozitiile? Se ajunge la prima panta, desfac betele si da-i la deal. Ajuns in varf, sunt destul de obosit ca sa mai ma bucur cum ar trebui de peisaj. Iau o pauza mica si da-i la vale, urmeaza o parte abrupta care ar trebui sa imi ofere avantaj. De unde! Aproape jumatate de ora am stat la cozi, nemiscat (da, iata ca exista si curse la care se sta la coada). Am inteles motivele pentru care nu este permisa depasirea pe acest sector si sunt de acord cu ele. Nu sunt de acord cu proasta organizare in general, nu e admisibil sa existe astfel de gatuiri. Solutii exista, startul in valuri de exemplu (da, trebuie si chip, costa).

Dupa cum se poate observa varianta 2 e ceva mai mare, asta reflecta intrucatva inclinatia mea naturala spre critica.

Dar sa abandonam prostia asta si sa continuam intr-o nota subiectiv-(auto)critica asa cum fac de obicei.

Eram in creasta deci. Faptul e clar: marea de nori era superba. La fel si coada la care am stat. Aveam chiar si un paznic de nadejde in fata, il stiti probabil pe tipul cu o singura mana care vine la multe competitii. Respect pentru asta! Handicapul nu il impiedica deloc sa nu lase - la propiu - pe nimeni sa depaseasca. Conform regulamentului. Dupa ce panta s-a mai domolit si am auzit pentru a treia oara in 15 minute povestea competitorului serial (Ciucas x3, MPC, MIB), l-am depasit si mi-am vazut de treaba. Eu nu mergeam la niciun MIB si aveam de gand sa ma epuizez la cursa asta si numai la asta in acest weekend.
 
 


Ani de zile am mers in Piatra Craiului, un munte pe gustul meu. Obisnuiam sa stam cu cortul in Plaiul Foii si sa ne cataram pe diverse vai si valcele pe versantul vestic. Au trecut prea multi ani se pare, caci tineam minte altfel configuratia din Saua Funduri pana in Refugiul Spirlea. Sectiunea asta a fost punctul meu minim in cursa, mi-am cam atins obiectivul de epuizare pe ea. Pe platul pana la Plaiul Foii mi-a placut, e clar, inca sunt cu platul la alergare.

La Moieciu imi revenisem cu pepsi. Am vrut sa imi iau la mine un pic dar am zis ca-i imposibil sa  nu aiba in Plaiul Foii. Emotiile erau mari, au, n-au? Ei bine n-aveau. Am stat vreo 10 minute aici ca sa-mi revin din soc. Am incercat cu supica: nimic. Ceiut: hmm, parca s-a miscat ceva. Urma Diana si un singur as in maneca ramas: MP3 playerul.

Nu imi place sa alerg cu muzica, nu am alergat niciodata cu muzica pana la MPC. Consider ca muzica rapeste ceva din ceea ce ar trebui sa insemne alergarea. Mai ales cea montana. Citind insa cronica Conului Mila de anul trecut m-am decis si eu sa iau mp3 playerul ca ultima resursa de energizare. Eram pregatit deci sa primesc DOZA, sa imi revin miraculos pe urcarea spre Diana. Ei bine ce sa vezi, chiar a functionat. Spectaculos! Placebo sau nu, nu stiu, cert e ca am asteptat sa ajung la spre fundul sacului, am pus mp3-ul, i-am dat drumul la maxim si ... cred mi-am dublat viteza instant, am depasit nesperat pana in varf. Teoria mea despre mp3 - nimic nou sub soare - se strange intr-un singur cuvant: diversiunea. Deturneaza creierul din misiunea lui de a-ti comanda STOP, cand vede ca te apropii de fundul rezervorului, primind niste chestii placute cu care sa ramana ocupat in alte zone euforice. Riscul e, ca asa CHIAR poti sa dai de fundul sacului de unde nu mai te redreseaza nimeni. Deci a se folosi pe perioade scurte. Eu l-am folosit pe urcarea asta si un pic la sfarsit.





Spre deosebire de Ecomarathon m-am decis ca la MPC sa fiu nemilos, crud, si sa depasesc tot ce puteam depasi, fara nicun rost, pentru locul 300+. Inclusiv pe ultima suta de metri gasind ceva energie pentru un ultim sprint. M-am simtit mai bine? Da, pentru cateva minute.

Un sincer bravo pentru Silviu Balan, care a iesit pe bicicleta la incurajarea concurentiilor de 7ore+, pe ultimii kilometri, singurul din grupul fruntas pe care l-am vazut facand asa ceva. Probabil  au fost si altii, eu nu l-am remarcat decat pe el.

Pana la plecare am mai avut doua episoade emotionante. Primul la tricouri, iau tehnic sau nu? Am luat. Era cam mare l-ul. Se poate schimba? Ce gluma. Al doilea la medalii. Doamna nu voia si pace sa dea medaliile, numai si numai la premiere, care in general se termina pe la miezul noptii. Pana la urma ratiunea si doamna au cazut la pace si le-am primit. Treaba asta cu socializarea fortata nu o s-o inteleg niciodata. Ok, e minunat sa se stranga toata lumea, sa se cunoasca, sa dea noroc, sa se pupe, pe scena, etc. Dar OPTIONAL. Mai ales ca vorbim de o medalie de finisher al cursei, nu de finisher al premierii. Ar trebui gasite alte metode de stimulare pentru ramanere la premiere, constrangerile nu duc la nimic bun. Ei, daca erau niste tombole mai grase.... stiti ca castig la tombole. Dar dragoste cu sila... pentru  non sado-maso... mai greu.

Si daca nu va place incheierea, poftim una standard: sinteza mea este ca MPC e o cursa cu peisaje deosebite, cu mai multi participanti decat ar fi optim, nu foarte grea.

Rezultate:
Timp: 7:16
General: 365/629
Categorie M40-49: 74/106

Poze: Aici

marți, 16 septembrie 2014

Multumesc!

Am facut greseala sa ma uit de curand, in serie, la tot felul de decernari de premii. Oscar, Emmy, Grammy, mult prea multe. Si nu mai pot sa-mi scot din cap calupurile de multumiri.
Asa ca, terapeutic, voi face o postare numai de multumiri, sa mi le scot din sistem. Majoritatea vor fi chiar pe bune.
Voi acoperi cu ele senzationalul meu sezon de triatloane, compus din doua: Olimp sosea si Mamaia.

Olimp:
Multumesc lui Razvan Ilie ca mi-a dat ideea sa fac niste urcari si coborari de proba, pe panta finala de la bicicleta. Asa am putut sa imi las bicicleta in pinionul potrivit pentru urcarea initiala si am evitat sa vin in cap la finalul probei, pe coborare, cum a patit din pacate o elita.
Multumesc organizatorilor de la Olimp ca nu au anulat inotul, ci doar l-au scurtat un pic. A fost o experienta deosebita sa inot in valuri de cca 1m, dar m-am simtit bine.
Multumesc concurentului cu care m-am atins in permanenta (fara lovituri) la inot. Am stiut astfel mereu ca nu sunt singurul deviat de la traseu.

Mamaia:
Multumesc lui Andrei Rosu si lui Radu Cristi ca m-au ajutat  cu lasatul cheii de la masina in dimineata concursului.
Multumesc configuratiei deosebite a litoralului din Mamaia care a permis solutia de backup in lac pentru inot. Asta a condus la evitarea unui duatlon anost.
Multumesc organizatorilor ca nu au facut numaratoare inversa la inot. Asa am putut pleca dintr-o zona foarte aglomerata - antrenament foarte bun de "masina de spalat".
Multumesc celui care mi-a dat un picior in tampla. Am avut astfel ocazia sa ma odihnesc putin in timp ce stateam pe spate pentru a-mi aranja ochelarii.
Multumesc celui care mi-a dat un picior in ochi. Mi-a infipt ochelarii mult mai bine.
Multumesc organizatorilor pentru un inot de 1700m. Am avut astfel posibilitatea unui preview la aceasta proba pentru un eventual Half Iron.

Olimp:
Multumesc lui Boriceanu ca m-a atentionat sa nu mai circul pe mijlocul drumului desi partea dreapta era stricata si banda din stanga era complet libera. Am avut astfel ocazia de a cere scuze unei elite.
Multumesc concurentului care mi-a confirmat faptul ca nu e voie sa se mearga la plasa, chiar daca acest lucru a fost de fapt permis. Am putut astfel efectua un antrenament mai eficient.
Multumesc organizatorilor ca au avut punct de hidratare la bicicleta. Asta m-a facut sa arat mai "profi" datorita faptului ca nu utilizam acest punct.

Mamaia:
Multumesc tuturor biciclistilor care m-au intrecut. Asta m-a facut sa ma obisnuiesc cu ceea ce inseamna o alergare facuta in depresie.
Multumesc organizatorilor care au oprit sa traverseze, in ultima clipa, o masina care urma sa imi taie calea in cateva secunde.

Olimp:
Multumesc organizatorilor pentru ca nu m-au descalificat din cauza ca mi-am uitat numarul in T2.
Multumesc organizatorilor ca au lasat doar 9km la alergare. Nu stiu daca mai puteam inca unul.
Multumesc mie ca am neglijat sa ma inscriu la sectiunea "Primul triatlon olimpic". Am evitat astfel sa urc pe treapta a doua a podiumului unei categorii formata doar din trei participanti. Chiar daca asta a fost probabil unica sansa de a urca vreodata pe vreun podium. 
Multumesc familiei mele si familiei Ivan pentru sustinere. A fost mult mai placut asa.

Mamaia:
Multumesc lui Andrei Rosu ca a uitat sa faca o tura la alergare. Asta a dus la o postare cu o gramada de comentarii haioase pe fb.
Multumesc lui Andrei Gligor ca era in spatele meu la sfarsitul alergarii si se apropia amenintator. Asta m-a scos din starea de epuizare in care ma taram si m-a facut sa am cea mai mare viteza din toata alergarea, de frica sa nu ma ajunga pe final. Apoi am aflat ca mai avea doua ture de alergat, din pricina cipului uitat in tranzitie.
Multumesc organizatorilor ca au avut un sistem de cronometrare de backup. Am putut avea astfel macar un timp final, cele intermediare au fost iremediabil pierdute.
Multumesc organizatorilor pentru o medalie cu un design foarte frumos.
Multumesc organizatorilor pentru o acoperire foto de exceptie, cu albume actualizate in timpul cursei.

Mamaia si Olimp
Multumesc celor care au terminat dupa mine si mi-au dat posibilitata sa ma incadrez in macar umilul 68% la general la ambele triatloane.
Multumesc celor care au terminat inaintea mea. Asta mi-a confirmat faptul ca trebuie muncit mult mai mult ca sa ajungi in prima jumatate a clasamentului decat la alergarea pe sosea. M-a trezit la realitate dupa cei 6% de la crosul BIHM. Mi-a aratat ca la triatlon - cel putin la distante olimpice - cei care  vin sunt cam hotarati, stiu ce fac, debutanti foarte putini, umplutura mai deloc.

Nu pot incheia fara a multumi frumos tuturor celor care au avut rabdare sa citeasca pana la capat.
Sper ca ati fost multumiti.

joi, 3 iulie 2014

Lefkada 2014

Am ajuns






Kiteboarding


Plaja Kathisma







Aigios Nikitas




Belvedere




Porto Katsiki







Plaja Kathisma cu valuri mari











vineri, 6 iunie 2014

De ce?

Exista foarte multe postari despre CE si CUM s-a intamplat in diverse competitii. Foarte putine si despre DE CE s-a intamplat asa. Voi incerca in cele ce urmeaza sa abordez problema "de ce", bazandu-ma pe maratoane alergate, de ce a iesit bine sau de ce a iesit rau. E vorba de alergare pe sosea, cursele montane sunt mult diferite. Am incercat sa trag si niste concluzii, cu priceperea unui amator incepator, sub forma de reguli de care sper sa ma tin in continuare.
Evident ca explicatiile au sens in primul rand pentru mine. Totusi, in special incepatorii, sper sa poata trage unele invataminte utile. Cei avansati, se pot amuza si ei.

1.Maratonul de la Florenta, nov. 2012
A iesit rau.
De ce?
Pentru ca l-am facut la 4 saptamani dupa un alt maraton facut ca LR, acestea fiind primele alergari asa lungi facute vreodata. Asta a dus la o suprasolicitare, observata deja la antrenamente, si dupa km 20 am avut dureri la un genunchi suficient de puternice ca sa ma faca sa intercalez reprize de mers.
Regula 1. Nu fa un maraton la antrenamente inainte de un alt maraton (elitele mai fac, sa fie sanatoase).
Regula 2. Nu esti gata de maraton daca ai dureri la majoritatea LR la antrenamente.

2.Maratonul de la Bucuresti, oct. 2013
A iesit bine.
De ce?
Pentru ca am urmat un program bine structurat. (Piftzinger)
Pentru ca am ales un pace realist care sa ma tina sub pragul de compensare lactica.
Regula 3. Fa macar o data un program de incredere.
Regula 4. Alearga sub pragul lactic majoritatea kilometrilor.

3.Maratonul de la Istanbul, nov 2013.
A iesit rau.
De ce?
Pentru ca am ales un pace prea rapid, vrand neaparat sa-mi bat PB-ul de la Bucuresti. Pentru ca a fost prea aproape de cel precedent.
Pentru ca nu mi-am reglat paceul in timpul cursei cum ar fi trebuit. Asta a dus la parcurgerea a prea multi kilometrii peste pragul de compensare lactica, si am dat de zid la km 35.
Regula 5. Cand nu te simti ok in timpul cursei - puls prea mare, efort resimtit prea mare -, redu putin ritmul.
Regula 6. Gandeste-te de doua ori inainte de a incerca PB la mai mult de un maraton pe sezon (primavara sau toamna).

4.Maratonul de la Viena, apr. 2014
A iesit bine.
De ce?
Pentru ca am ales un pace potrivit, un pic mai lent, si am fortat pe final simtindu-ma ok.
Pentru ca vremea a fost ideala. 
A fost o semi-surpriza pentru mine, nu prea ma antrenasem iarna, avusesem gripa cu putin timp inainte de cursa, insa ritmul ales si vremea, in opinia mea au compensat, beneficiind si de o oarecare anduranta deja capatata.
Regula 7. Alege-ti paceul in functie de forma in care te afli.
Regula 8. Bucura-te cand ploua! :)

Spor!




miercuri, 14 mai 2014

EcoMarathon 2014, intre agonie si mai putina agonie.

Exagerez ca de obicei, n-a fost chiar agonie, a fost frumos pana la urma.

PB

Singurul pb adevarat obtinut, a fost timpul record in  care am ajuns cu masina de-acasa in Moieciul de Sus. Nu spun in cat, ca sa nu ma auto-incriminez. Am ajuns prea repede, fiind stresat in permanenta ca nu apuc sa iau kitul. Mai mergea o ora de somn, data viitoare ma scol dupa 5.

Socializarea.

Multe cunostine in Moieciu, chiar si colegi de serviciu. Am avut surpriza placuta sa fiu sunat chiar inainte de start, de Paul, cu care am alergat o buna parte din traseu, alaturi de care am mai alergat la vreo trei curse. Conu' Mila era si el prezent, pregatit sa imi traga pacaleala.

Pacaleala

Anul trecut facusem doar crosul, prima postare de pe acest blog, se poate vedea aici. Un timp ceac pac, 1:37. Nu ma simteam mult mai in forma ca anul trecut asadar planul pentru cursa asta nu era complicat deloc, trebuia doar sa ajung la sfarsitul primei bucle odihnit, in cca 1:50, si sa le gestionez pe celelalte astfel incat sa scot pana in 6 ore. Dar nu dupa mult timp, undeva dupa prima coborare m-a ajuns din urma Adrian. Dintr-o vorba in alta si un pace in altul iata cum ma pacalesc si ma misc prea repede. Am si zis, "domne o sa am probleme grave, merg prea repede", am martori. Plus statul la taclale. Dar nu-mi pare rau, a fost mai amuzant in continuare. Ma trezesc asadar  la finalul buclei 1 in 1:40 si departe de a fi odihnit.

Chinul

Nici in bucla 2 nu am luat betele, mandru ca ca deobicei. Prima urcare a mers cum a mai mers, in Cheile Gradistei inca mai eram cu domnii Mila si Turcu in acelasi timp la revitalizare, dar a doua a pus capac dar un capac sanatos, de oala de campanie.


Am evoluat pe urcarea asta cam mereu in spatele domnului Turcu - ce prestatie excelenta a avut - dar asta a fost tot, nu am mai putut alerga apoi. Totusi nu imi explic exact de ce am avut caderea asta, daca ar fi fost de la oboseala acumulata in acest inceput de an nu cred ca mai mi-as fi revenit, a fost ceva legat strict de cursa. Sa fim seriosi nici ritmul un pic mai alert de la inceput nu cred ca e explicatia, poate noaptea prost dormita plus o alimentatie gresita in cursa cine stie. Recunosc, am avut atunci dubii ca voi termina, dar usor usor, profitand ca nu au mai fost urcari importante, am reusit sa ma mentin in cursa, incetinind insa vizibil ritmul. Ajung iar in Moieciu, ce sa fac ca trebuie sa alerg printre cei care ma incurajeaza. O fac foarte chinuit, vad un concurent in fata care se opreste rapus de niste crampe, asta imi da un pic de aripi si termin in alergare bucla.

Revenirea

Am terminat bucla 2 dupa 4 ore si 1-2 minute de la start deci teoretic eram in grafic pentru 6 ore. Eram insa prea obosit, am facut pauza vreo 4 -5 minute, mi-am luat betele. Dupa prima urcare am facut singura oprire de pe traseu in afara punctelor cu mancarica, de vreo 2-3 minute, o oportunitate de a mai face si niste poze incluzand un selfie semilesinat.


Nu mi-a prins chiar rau, deja in drumul forestier ma simteam diferit, ar fi mult spus mai bine. A urmat revitalizarea din Bangaleasa unde am luat de toate, apa, ceai, biscuiti, sare, pepsi. Mai lusem si un activator la inceputul buclei. Nu stiu care dintre astea a ajutat cel mai mult, pepsiul - nu ma injurati - am simtit ca imi intra in vena cel mai bine. Cert este ca din momentul acela, desi nu aveam un ritm mult mai ridicat ca inainte, oboseala resimitita a devenit mult mai mica si ma simteam mai bine pe masura ce urcam spre cel mai inalt punct al traseului. Fusesem in galeata intre km 19-32, acum eram ok. Asadar pe urcarea cea mai temuta dintre toate - spre final si destul de accentuata - eu m-am simtit cel mai bine, apoi am putut sa alerg in regula pana la  ultima coborarea abrupta. Go figure!

Chiar inainte de acest punct cheie. Se simtea in aer revenirea 



Ciudatenii

Pe ultimele sute de metri s-au intamplat cateva ciudatenii.
Ma intai am fost eu destul de ciudat pentru ca m-am oprit sa fac o poza pierzand doua pozitii. Am pierdut pozitii dar am poza cu finalul? Am.


Apoi tot eu am fost ciudat pentru ca, pe coborarea abrupta, dupa ce am ajuns destul de repede un nene, vazandu-i asa o disperare pe chip, m-am decis sa nu il depasesc si sa alerg usurel in spatele lui. Sau poate a fost doar un pretext, ca nici eu nu mai aveam chef de fortat. El nu stia de planul meu caci in momentul cand a intrat pe asfalt a rupt-o la fuga in sprint. Era fericit acum, asta m-a multumit intrucatva.
Ciudat mi s-a parut ca vreo trei concurenti coborau la rupere panta cea abrupta (era si un organizator de la RTR printre ei). Banuiesc ca pierdeau vreun pariu ceva ca altfel discutam de locurile 260-270. Sau poate ca asta e spiritul corect de competitie, care recunosc, mie imi cam lipseste pe finalurile curselor lungi.

Felicitarile, masa si de unde mai vreti si atata dans.

Organizarea a facut o treaba foarte buna, a efectuat foarte bine un serviciu platit, si asta nu e putin in zilele noastre, merita felicitari pentru asta. Dar felicitarile principale le-as directiona in alta parte. Le-as directiona in primul rand catre mine si catre ceilalti concurenti, pentru ca am facut un efort deosebit si am scos-o la capat. Si chiar si catre  cei care nu au scos-o la capat, felicitari ca au avut curajul prezentarii la start. Le-as directiona si catre fotografii de pe traseu care au facut o treaba minunata, gratis probabil.
Pastele de dupa au intrat la fix, ca de obicei.

Sa mai vin si la anul? Daca voi fi in stare pana atunci sa alerg si la deal pe unele portiuni, da, altfel ...

O imagine sugestiva pentru profilul cursei:




Timp 6:19:26
Clasament 267/542 open, 62/110 M40-49
Dupa prima bucla locul 247, dupa a doua 258



















miercuri, 23 aprilie 2014

Everybody Waltz

Acesta a fost mottoul oficial al editiei 2014 a maratonului de la Viena. Probabil ca se pricep austriecii la vals dar si la alergat se pricep sigur. Cu un timp ceva mai slab, la Istanbul am venit in prima treime, aici de-abia am trecut de jumatate la general.
Revenind la vals, am remarcat cateva momente artistice interesante in timpul cursei, unele dintre ele desfasurandu-se printre alergatori, pareau chiar ca se amuza cumva de ritmul nostru de melc profesionist. Ia sa-i fi vazut printre cei cu pace 4 daca mai aveau curaj sa danseze.

Lipsa antrenamentului adecvat din iarna - nicio alergare peste 24 km, porc, sarmale, gripa, lene, etc. - a dus la alegerea unui ritm ceva mai lejer (5:30/km) pe primii 35-37 km, urmand sa fortez pe final, cu un ritm spre 5:00/km, daca totul va fi fost in regula. Am reusit sa ma tin de plan nesperat de bine pentru cat m-am pregatit, insa nu suficient de bine pentru un nou PB, terminand cam la 90 sec in afara lui. Oricum, senzatia inedita pe care am incercat-o, de a depasi aproape incontinuu pe ultimii 5 km, a meritat din plin efortul, care mi-a adus si un negativ split (mic, de sub un minut, dar negativ), in premiera la maraton.



In mod surprinzator, necaractarestic mie, nu prea am ce critica la organizare, mi s-a parut aproape fara cusur, poate si sub influenta organizarii comice de la turci (despre ea, aici). Faptul ca nu am gasit repede camioanele-garderoba dupa cursa e integral vina mea. Ramanand cu prea putin sange in creier am facut greseala de a ma increde in indicatiile altor concurenti cu o irigare la fel de precara a materiei cenusii, asa ca am mai facut cam un km pana am recuperat sacul.
Un aspect organizatoric interesant: puteai sa depui bauturi proprii cu numarul tau si kilometrul unde vrei sa le ai, le gaseai imediat dupa masa elitelor.
O observatie am totusi, au lipsit filmarile oficiale de pe parcurs, au fost numai poze. Dar poate ca e mai bine asa, iar ma enervam daca ma vedeam alergand.

Pentru ca mi-a placut organizarea, iata mai multe detalii pentru cei maniaci. Ceilalti pot sa sara la paragraful cu nemtoaica si negresa, dar nu va faceti mari sperante nici acolo.

  • Accesul in zona de start. Cu metroul U1, se puteau utiliza trei statii. Prima oara cand vad un metrou 99% cu alergatori, dragut.
  • Camioanele-garderoba. In spatele sectoarelor de start, la maxim 5 minute de oricare dintre statiile de metrou.
  • WC. Multe. Cozi de 3-5 minute. Pentru domni exista varianta pisoarelor deschise (amenajate, nu boscheti) unde treaba (mica) mergea mai repede. 
  • Accesul in sectoarele de start. Foarte facil si pe incredere. Aceste sectoare erau dispuse in continuarea podului peste Dunare, spre nord, pe o artera de circulatie cu trei benzi pe sens, cu spatiu verde intre sensuri. Existau doar niste garduri din plasa, simbolice.


  • Incalzirea. Se putea face pe traseu, noi am facut-o chiar pe podul de peste Dunare.
  • Startul. Dupa startul elitelor s-a plecat in valuri. Eu am fost in valul 2, cam la 10 minute dupa primul start.
  • Vremea. Minunata, innorat, 10-16 grade.
  • Traseul. A fost unul foarte frumos, turistic, vreo 8-9 km se parcurgeau de doua ori, partial prin buricul targului. Daca voiai puteai sa te opresti la HM (au fost 14000 la HM!), cu acte in regula, medalie de HM si tot tacamul, dar era pacat, mai ales ca in a doua jumatate vremea a devenit si mai buna, a inceput sa ploua usurel.
  • Profilul de altitudine. A fost general plat, cu portiuni de fals plat, diferentele de nivel  au fost foarte mici. Nu stiu de ce, mi s-a parut multa vreme ca mergeam, ma rog, alergam , numai la vale insa spre final am simtit urcarea, fie ea foarte usoara.
  • Sosirea. Momentul dupa care tanjeste toata lumea fost in Heldenplatz. Imediat dupa linia de sosire intrai intr-un circuit nemtesc, pentru medalii, pelerine, bauturi, saci cu bunatati.

La feminin, castigatoarea, o nemtoiaca blonda, a depasit negresa keniana favorita cu 300 m inainte de final, spre marea bucuriei a arienilor din tribune si nu numai. Alergatorii mai lenti (ei bine, da, erau unii mai lenti ca mine) au putut prinde faza in direct - aproape ca i-am invidiat -, doamna negresa avea probleme si se deplasa cu un pace de amatori pe ultimii doi km.

Pentru acest maraton am planificat o sedere prelungita, o mica vacanta cu familia, astfel incat recuperarea a constat intr-o serie de plimbari turistice. Nu stiu daca asta a fost motivul dar niciodata nu m-am recuperat mai bine dupa un maraton.

O bila neagra pentru cei de la Hotel Mocca (da, stiu, avea un nume promitator). In dimineata zborului mi-au dat mail cum ca din cauza unor probleme cu sistemul (rezervasem de 3 luni), nu ne mai pot caza si ne ofera cazare la alt hotel. Vorbit la hotel, vorbit la booking.com, tuturor le parea foarte rau, dar nu mai puteau face nimic, si in general nu prea dadeau doi bani pe noi. Cazuse sistemul, si cu sistemul nu te pui. La un moment dat m-au intrebat chiar daca vreau sa anulez. Pana la urma noul hotel (Delta) a fost chiar mai ok - plasat chiar langa linia U1 - insa ne-au despartit, Narcis cu fetita ramanand la Mocca. Deci de evitat.


Zborul de intoarcere. Decolare. In avion liniste. Imediat dupa decolare face o curba destul de stransa la stanga, aparent mai brusca si mai joasa decat cea de la Otopeni. In avion liniste. Deodata, se aude Teodora, vizibil incantata: "Ne dam peste caaap, ne dam peste caaap !". In avion liniste, nimeni nu rade. Niste incuiati.


Timp net: 03:54:05
General: 3165/6541
Masculin: 2873/5178
M40: 604/985
General Romania: 13/40


Trackul:
http://connect.garmin.com/activity/479428846

Poze:
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10203812692788227.1073741852.1546946455&type=1&l=6c84239718

joi, 27 februarie 2014

Ce inseamna un test de efort

Multi dintre cei ce fac efort regulat probabil ca stiu ce inseamna. In acelsi timp, din diverse discutii pe net si  nu numai am constatat ca exista foarte multe persoane care nu sunt complet lamurite asupra tuturor detaliilor.

Iata o descriere a testului efectuat de mine:

1.Masurare tensiune in repauz (mare in cazul meu, mi se intampla mereu, doar in cabinetul medicului, probabil sunt prea fricos. In continuare a evoluat ok la efort)

2.Electrocardiograma in repauz.

3.Test de spirometrie in repauz. Adica sufli intr-un aparat cam ca in alcooltest. Se analizeaza diversi parametrii ai capacitatii pulmonare.

4.Testul propriuzis de efort, daca medicul considera ca punctele 1-3 permit efectuarea lui.
Am efectuat un test pe banda de alergare, monitorizat cardio (EKG) si pulmonar (masca pe figura - pentru a masura volumul si proportia gazelor expirate/inspirate).
Atentie, am inteles ca la INMS, o cunostinta a efectuat un test de efort in care in care activitatea cardio a fost monitorizata doar ca si puls (cu centura). Acesta nu este un test de efort ok, unul dintre rolurile lui - cel mai important as zice - este de a detecta anomalii cardiace in regim de efort, lucru care nu se obtine riguros doar  masurand pulsul.
Profilul de efort a presupus, dupa o scurta perioada de mers usor, o inclinare a benzii concomitent cu o crestere a vitezei, in trepte.
Timpul total a depins in cazul meu numai de mine, adica am alergat pana cand am facut semn de oprire. Testul se poate opri oricand de catre medic.

 5. Rezultatele testului sunt prezentate in maniera urmatoare:




Mai exista cateva foi cu activitatea cardiaca pe tot parcursul testului.

In rezultate se vorbeste de doua praguri, primul denumit anaerob sau de anaerobioza, al doilea de compensare metabolica. Am inteles ca primul se determina direct din masuratori, al doilea se estimeaza pe baza graficelor. Sunt utilizate mai multe denumiri pentru aceste praguri, sintetizate destul de bine in imaginile urmatoare:





Am efectuat testul la Inimed (inimed.ro)

Sper ca ati gasit utila aceasta descriere, spor la treaba.